1. Corpul și dimensiunea:

Dimensiuni: În funcție de specie, aricii pot avea o lungime totală cuprinsă între 15 și 30 de centimetri. De exemplu, ariciul european (Erinaceus europaeus) are în medie 20-25 cm lungime și cântărește între 400 și 600 g, în timp ce alte specii pot fi mai mici sau mai mari.

Forma corpului: Corpul este rotunjit, compact și ușor cilindric, fiind adaptat pentru a se strecura în vizuini sau în spații înguste. Acest tip de corp ajută la protejarea organelor interne în timpul autoapărării, în cazul auto- ghemuirii.

Masa: Distribuția greutății permit o mobilitate eficientă în mediul de viață, precum și o bună stabilitate în timpul săpăturilor.

2. Acoperirea corporală:

Perii și țepii: La naștere, puii de arici au peri fini, moi, de culoare deschisă, aproape albicioși sau gri. Pe măsură ce cresc, perișorii se transformă treptat în țepi rigizi, duri, de culoare mai închisă, uneori cu reflexii lucioase.

Structura țepilor: Țepii sunt modificați peri keratinizați, cu o lungime variabilă (de la 1 la 2,5 cm). Ei sunt fixați în piele, în stratul dermic, și pot fi ridicați sau răsuciți spre exterior pentru autoapărare.

Distribuție: Țepii acoperă în principal partea dorsală, lateralele și uneori partea superioară a capului, în timp ce partea ventrală și extremitățile (labele) sunt acoperite cu peri moi, mai deschiși la culoare, pentru flexibilitate și sensibilitate tactilă.

3. Capul:

Dimensiune și forma: Capul este mic, rotunjit, cu o proiecție moderată pentru maxilare și pentru a găsi hrana în mediu.

Ochii: Sunt mici, dar bine adaptați pentru vederea nocturnă, cu un număr mare de celule sensibile la lumină, permițând animalului să navigheze și să caute hrană în întuneric cu precizie.

Urechile: Sunt mici, mobile, și echipate cu un sistem auditiv foarte fin, capabil să detecteze vibrații și sunete de înaltă frecvență, utile pentru evitarea prădătorilor și localizarea prăzii.

Gura și dinții: Gura este mică, cu dinți specializați pentru a sfâșia și mușca hrana. Dintii sunt ascuțiți, cu un aranjament adaptat pentru insecte, larve, melci, păianjeni, precum și pentru hrană vegetală precum rădăcini și fructe.

Dentiție: La arici, există 36 de dinți, distribuiți în mod echilibrat, care permit o mușcătură precisă și o prelucrare eficientă a hranei. —--... Aricii au o dentitie de lapte.. Si schimba dentitia

4. Labele și ghearele:

Labele: Sunt scurte și robuste, cu gheare lungi, curbate și ascuțite, specializate pentru săpături și pentru a prinde și manipula hrana.

Ghearele: Ghearele sunt flexibile și foarte durabile, fiind folosite pentru săparea vizuinii, excavarea în sol și pentru a se agăța de vegetație sau pe suprafețe dure.

Mecanismul de săpătură: Ghearele puternice permit aricilor să săpere vizuini complexe, cu multiple camere și intrări, care le oferă adăpost și protecție de prădători.

5. Coada:

Coada este foarte scurtă sau aproape invizibilă, cu o lungime de câțiva milimetri până la 2 cm. La unele specii, coada poate fi ușor mai vizibilă, dar în general nu are un rol major în echilibru sau mișcare, fiind mai mult un element de proporție.

6. Sistemul intern:

Sistemul digestiv: Sistemul digestiv este adaptat pentru o dietă variată, omnivoră. Are stomac și intestine bine dezvoltate pentru a prelucra hrana de origine animală și vegetală. În intestin, hrana este digerată și absorbția nutrienților are loc în mod eficient.

Sistemul respirator: Plămânii sunt bine dezvoltați, cu un sistem de bronhii și alveole, adaptat pentru activitatea nocturnă și pentru respirația în spații restrânse sau în vizuini.

Sistemul circulator: Inima are patru camere, asigurând o circulație eficientă a sângelui și oxigenarea rapidă a organelor, mai ales în timpul activităților intense sau în condiții de stres.

Aricii sunt animale mici, omnivore, adaptate pentru viața în medii variate, de la păduri și zone umede până în zone urbane. Structura lor anatomică și comportamentală le permite să supraviețuiască în condiții diverse, fiind animale extrem de flexibile și rezistente.

1. Structura corpului și sistemul musculo-scheletic   

Corpul compact și rotunjit: Corpul aricilor are o formă rotundă, cu o grosime considerabilă, fiind adaptat pentru săpături și pentru protecție în timpul autoapărării. Acest corp masiv le permite să se rostogolească complet, formând un ghem de țepi pentru a se apăra de prădător.

Musculatura: Mușchii aricilor sunt bine dezvoltați, mai ales cei ai labei și ai coloanei vertebrale, pentru a permite răsucirea rapidă și autoapărarea prin rostogolire.

Ghearele: Ghearele sunt lungi, curbate și puternice, adaptate pentru săpături și pentru prinderea hranei. Ele permit animalului să sape vizuini adânci, să caute insecte în sol și să se agațe de suprafețe dure.

2. Sistemul tegumentar și acoperirea corporală

Țepii: Țepii duri și rigizi acoperă dorsalul, lateralele și uneori partea superioară a capului. Țepii sunt peri keratinizați, cu o lungime medie de până la 2,5 cm, și sunt esențiali pentru autoapărare și intimidare.  

Perii fini: Pe partea ventrală și pe labe, aricii au peri moi și fini, care le conferă sensibilitate tactilă și mobilitate.

Regenerare: Țepii pot cădea dacă sunt desprinși accidental, dar pot fi înlocuiți în timp, asigurând astfel o protecție continuă. În perioada de dezvoltare, pe măsură ce aricii tineri (puii) cresc, încep să-și înlocuiască țepii de lapte cu cei de adult, un proces numit quilling, care, de obicei, are loc între 4 și 8 săptămâni. Această etapă importantă poate continua sau să se repete în perioade intermitente până la vârsta de 3-4 luni.

3. Sistemul senzorial

Ochii: Sunt mici, dar adaptați pentru vederea nocturnă. Numărul mare de celule sensibile la lumină le permite să navigheze în întuneric și să găsească hrana.

Urechile: Sunt mici, mobile, și foarte sensibile la vibrații și sunete înalte, fiind esențiale pentru detectarea prădătorilor sau a potențialei hrăniri.

Mirosul: Este foarte dezvoltat, ajutând animalul să localizeze hrana și să se orienteze în mediul înconjurător.

Tactilul: Perii fini și spinii oferă o sensibilitate tactilă fină, utilă pentru explorare și pentru a detecta mișcări și vibrații în sol.

4. Sistemul digestiv și nutritiv

Omnivor: Dieta aricilor este foarte variată; consumă insecte, larve, melci, păianjeni, mici vertebrate, fructe, rădăcini și alte materiale vegetale.

Organizarea internă: Stomacul și intestinele sunt adaptate pentru o digestie eficientă a hranei de origine atât animală, cât și vegetală.

Prelucrare: În intestin, nutrienții sunt absorbiți eficient, iar resturile sunt eliminate prin anus.

Hrană: Este căutată în mod activ, folosind nasul umed, ghearele și simțul tactil.

5. Sistemul respirator și circulator

Plămânii: Sunt bine dezvoltați, cu un sistem de bronhii și alveole pentru o respirație eficientă, adaptată activităților nocturne și săpăturilor.

Inima: Are patru camere, asigurând o circulație sanguină eficientă, vitală pentru menținerea energiei și pentru funcțiile metabolice.

Respirație: Nasul umed și receptiv la vibrații ajută la detectarea mișcărilor din mediu, fiind o componentă importantă a simțului tactil.

6. Sistemul osos și structura scheletică

Coloana vertebrală: Este flexibilă, dar robustă, permițând răsucirea și rotirea rapidă pentru autoapărare.

Cranium: Este mic și bine protejat, cu o structură adaptată pentru a susține organele de simț și pentru a permite mușcăturile precise.

Oasele labei: Sunt scurte și puternice, cu gheare lungi și curbate pentru săpături eficiente.

7. Sistemul reproductiv și de dezvoltare

Reproducerea: În sezonul cald, femela dă naștere de obicei 2-7 pui după o perioadă de gestație de 4-6 săptămâni.

Dezvoltarea puilor: Puii sunt la început foarte vulnerabili, fiind hrăniți cu lapte și învățând de la mama lor, treptat, să caute hrana singuri.

Independența: Puii rămân cu mama pentru câteva săptămâni, apoi devin independenți și încep să caute propriul lor teritoriu.

8. Adaptări comportamentale și ecologice

Autoapărare: Răsucirea completă în formă de ghem, ridicarea spiniilor, emisia de sunete de alarmă și mișcările bruste sunt principalele mecanisme de apărare.

Hibernarea: În zonele cu ierni reci, aricii hibernează, reducând metabolismul și temperatura corpului pentru a conserva energia.

Activitatea nocturnă: Își petrec cea mai mare parte a timpului activ noaptea, pentru a evita prădătorii și pentru a găsi hrana mai ușor.  

Habitat: Sunt extrem de adaptabili și pot trăi în păduri, zone agricole, zone umede, dar și în mediul urban, fiind frecvent întâlniți în grădini și parcuri.